Proiecte

Finalizarea proiectului „PRO Freidorf”

Direcția de Asistență Socială, în calitate de lider, împreună cu Asociația Luptă, Zâmbește și Trăiește în calitate de partener, au finalizat proiectul cu finanțare europeană “PRO Freidorf – Incluziune socială și parteneriat activ pentru combaterea marginalizării”, prin care s-au oferit servicii integrate persoanelor și comunităților aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din zona…

Read article
Proiectul PRO-Freidorf – Fundația Timișoara ’89

În cadrul proiectului PRO-Freidorf – Incluziune socială și parteneriat active pentru combaterea marginalizării, luna septembrie a fost dedicată noilor beneficiari de la Fundația Timișoara ’89. Cu aceștia am desfășurat, atât individual, cât și în grup, activități de combatere a discriminării și de promovare a inerculturalității, învățând împreună și câteva metode de relaxare în situații de…

Read article
Înființare centru de recuperare pentru minorii cu adicții

Consumul de tutun, alcool și substanțe psihoactive în rândul copiilor și adolescenților a crescut alarmant în ultimii ani, date confirmate de către statisticile locale, dar și naționale. Vârsta la care încep copii să consume a scăzut la 10 ani, ceea ce este foarte îngrijorător. Efectele consumului sunt resimțite nu numai de către consumatori, dar și…

Read article
Integrarea/Reintegrarea în mediul educațional românesc a copiilor români sosiți cu părinții lor în țară

Obiectivul general al proiectului Integrarea / Reintegrarea în mediul educațional românesc a copiilor români sosiți cu părinții lor în țară. Obiective Specifice Bază de date: Crearea unei baze de date a familiilor care se reîntorc în județul Timiș. Celulă de suport socio-educațional pentru copilul român sosit din străinătate: În funție de evaluarea cunoștiințelor și comportamentului…

Read article
Migrația Părinților Români

Acest fenoment a început să afecteze întreaga societate românească și, din păcate, nu este deloc controlat. Lipsa măsurilor publice, care au rolul să previna exodul românilor către țările din Vest, contribuie la dezarmonizarea mediului familial și a securității sociale. Consecințele pandemiei provocate de apariția virusului Sars-Cov 2 au evidențiat condițiile de muncă dificile oferite românilor…

Read article